Agentul FIFA Alexandru Guzun despre impresariat, jucătorii tineri, viitorul fotbalului{nl}{nl}- Alexandru, de ce s-au avântat ziarişti, antrenori, reprezentanţi ai altor meserii în ale impresariatului? Este o modalitate de a scoate nişte bani uşori într-o perioadă mai scurtă?{nl}- Nu cred că e o meserie atât de uşoară cum le-ar fi părut unor oameni. Este o specialitate mai dificilă. Dacă se câştigă uşor sau nu bani în impresariat, adevărul e pe undeva la mijloc. Poate mai repede comparativ cu alte munci, dar, în nici un caz uşor, pentru că este nevoie de multă muncă şi de noroc. {nl}- Ce calităţi trebuie să posede un impresar? În speţă, cu referire la fotbalul nostru...{nl}- Munca unui impresar nu se limitează doar la ţara din care provine – mă refer la Republica Moldova. În general, acesta trebuie să dea dovadă de calităţi cum ar fi cunoaşterea profundă a fotbalului, a jucătorilor, diplomaţie, să aibă parte şi de noroc...{nl}- Tupeu, ca să nu spun obrăznicie?{nl}- Mai bine tupeu – face parte şi acesta din arsenalul unui impresar, dar numai cu acesta departe nu ajungi. Te ajută la o tranzacţie sau două, dar pe durată lungă este nevoie de profesionalism. Nu în ultimul rând, contează enorm relaţiile pe care le ai în domeniu.{nl}- Întrebarea a vizat intenţionat fotbalul nostru pentru că majoritatea impresarilor de la noi se ocupă mai mult cu „material” străin. E o opinie greşită?{nl}- Bine, eu am sub contract şi jucători moldoveni, din loturile naţionale, chiar dacă aceştia nu mai joacă în campionatul nostru: Covalciuc, Bordeian, Ţâgârlaş, Laşcencov. Mai puţin din campionatul intern pentru că avem competiţia pe care o avem cu jucători pe aceeaşi măsură, deşi sperăm ca nivelul lor să crească. Merg la cam toate meciurile care se dispută în Chişinău, urmăresc cum derulează evenimentele în campionatul intern şi îmi vine greu să mă pronunţ care jucător ar putea face faţă în campionate cum ar fi cel al Rusiei sau al Ucrainei, fără să mai vorbim de cele occidentale. Din păcate, este din ce în ce mai greu de găsit cluburi pentru jucătorii din campionatul nostru: avem o generaţie din care nu prea ai ce alege. Nu sunt eu singurul care este de această părere.{nl}- Ai menţionat jucătorii aflaţi sub contract cu agentul FIFA Alexandru Guzun. Ne spui ceva şi despre afacere? Activezi solitar sau în cadrul vreunei firme specializate?{nl}- Păi, ce afacere? Sunt agent FIFA, lucrez singur, deşi în meseria asta e imposibil să duci singur greul şi cineva te mai şi ajută.{nl}- Ce este mai profitabil să închei contracte cu jucătorii sau să te limitezi să fii intermediar de tranzacţii?{nl}- Contractul cu fotbaliştii este o bâtă cu două capete: îţi asumi o responsabilitate enormă, pe durata contractului trebuie să le rezolvi orice fel de probleme la cluburile lor– să le fii şi tată, şi mamă. Nu mai vorbesc de necesitatea de a le căuta şi oferi oferte de echipe care să fie pe placul lor. Multe depinde de înţelegerea concretă pe care o are impresarul cu jucătorul...{nl}- Unii le plătesc salarii, alţii le iau comisioane din suma contractului.{nl}- Sunt nişte variante. În cazul intermediarilor, lucrurile stau mai simplu: ai găsit oferta, ai prezentat jucătorul, ţi-ai luat comisionul şi gata.{nl}- Care sunt rezultatele obţinute de impresarul Alexandru Guzun? {nl}- Dacă e să ne referim la ultima perioadă, putem vorbi despre transferul lui Covalciuc de la Karpatî Lvov la Spartak Moscova, Ţâgârlaş de la Şahtar Doneţk la FC Harkov, Bordeian de la Lokomotiv Moscova la Metalist Harkov, Laşcencov de la Nistru Otaci la Metalist Harkov şi, apoi, la Ilicioveţ Mariupol.{nl}- Spuneai mai devreme că nu prea ai din ce alege din jucătorii locali pentru a realiza un transfer reuşit. De ce s-a ajuns la această situaţie?{nl}- Avem destui copii talentaţi. Problema că se produce o ruptură când se încheie perioada junioratului la vârsta de 17-18 ani. Tânărul fotbalist trebuie să fie foarte şi foarte talentat pentru a fi încadrat la o echipă mare. Mă rog, de Divizia Naţională. Altfel, nu pot spune că rămâne pe drumuri, dar, oricum, în afara fotbalului mare, adică la echipe de „A” şi „B”.{nl}- Acolo unde, până la urmă, „mor” sau pleacă în Portugalia şi participă la campionate mondiale printre străinii de acolo...{nl}- Sunt multe cauze care au contribuit la această situaţie tristă. A fost generaţia mea, a urmat cea a lui Curteian, Rebeja, dar, cu unele excepţii, după aceasta, au cam întârziat să apară jucători valoroşi şi formaţi. Nu spun talentaţi, pentru că de talente nu ducem lipsă. Urmăresc câţiva tineri jucători buni din selecţionata de tineret dar e prematur să vorbeşti în cazul lor de un transfer chiar în campionatul Ucrainei sau Rusiei.{nl}- S-au cam alintat vecinii cu brazilieni, dar, dacă le permite buzunarul...{nl}- Ar fi o cauză. Plus că ucrainenii au impus limita de cel puţin patru jucători autohtoni care urmează să se afle pe teren, iar ruşii sunt şi ei la un pas de asemenea metode, pentru a fortifica cadrele fotbalistice locale. Deşi, din punct de vedere al conducătorului de club, este mai rentabil să dai un ban pentru un jucător străin format, de performanţă, care au împânzit campionatul Rusiei, spre exemplu. Altfel, ŢSKA Moscova nu câştiga Cupa UEFA în vecii vecilor. Totuşi, nu putem să nu observăm că pe lângă aceşti jucători au crescut enorm şi fotbaliştii ruşi.{nl}- Noi de asemenea restricţii nu avem nevoie?{nl}- La noi nici stranieri nu prea vin. Sunt la Şerif mulţi jucători străini, dar aceştia sunt buni doar pentru competiţia internă, iar atunci când ies afară, în cupele europene, obţin „rezultatele” pe care le cunoaştem cu toţii. Asta nu pentru că sunt jucători răi: dacă e să facem o evaluare calitativă după o scară de 10 puncte, campionatul nostru merită nota 5. Peste hotare, aceasta ajunge undeva la cota 7-8. Aici îşi spun cuvântul cele 3 puncte care ne despart. Rotindu-se în campionatul nostru, acei jucători nu au unde creşte...{nl}- Dacă nu pleca Cidi Odia la ŢSKA, mai ajungea deţinător al Cupei UEFA?{nl}- Niciodată. Revenind la campionatul intern, acesta este jucat chiar dacă echipele nu au parcurs nici jumătate de cale. La 14 puncte distanţă dintre echipele care se află pe primele două locuri şi ţinând cont de „conjunctura” competiţiei, lucrurile par a fi destul de clare.{nl}- Cum se face că, de vreo câţiva ani încoace, la startul fiecărei ediţii de campionat Zimbru apare ca principala contracandidată a tiraspolenilor, dar de fiecare dată aşteptările se amână pentru anul viitor?{nl}- În pofida ultimelor rezultate, cred că Zimbru a făcut un pas înainte. Bine, jucătorii chişinăuieni fac şi partide mai proaste, dar, în general, din meciurile pe care le-am văzut, nu sunt mai prejos decât „şerifii” ca nivel valoric. Altceva e că se pierd puncte acolo unde n-ar trebuie s-o facă dacă ţintesc primul loc. {nl}- Şi acolo unde contracandidata nu le pierde niciodată.{nl}- Exact. Într-o competiţie între două concurente contează cel mai mult rezultatele dintre partidele directe, care şi decid soarta campionatului. Dacă mai pierzi şi alte meciuri pe care nu trebuie să le pierzi – aici se face şi diferenţa. Oricum, repet, jucătorii Zimbrului au făcut un pas în faţă comparativ cu ediţia precedentă. Cu siguranţă, efectul nu va întârzia să apară, mai devreme sau mai târziu, mai ales la condiţiile care sunt la Zimbru.{nl}- Nu mai punem sare pe rană să ne întrebăm de ce la asemenea condiţii la Zimbru se obţin asemenea rezultate. S-a vorbit destul pe această temă, mai ales că administraţia din strada Butucului reacţionează bolnăvicios, să nu spunem răutăcios, la critici sau comentarii...{nl}- Eu îmi spun doar părerea care nici nu este negativă: echipa joacă destul de frumos. Bine, majoritatea fotbaliştilor sunt din România, dar acesta, probabil, denotă nivelul jucătorilor noştri. N-o fi nebun antrenorul sau conducătorul să nu bage pe teren un jucător moldovean în detrimentul celui străin dacă nivelul primului este superior celui de-al doilea. Şi invers, n-o să insiste pe fotbalişti autohtoni mai slabi decât cei de afară doar din sentimente patriotice. Au făcut-o anul trecut şi aţi văzut pe ce loc au ieşit la sfârşitul campionatului.{nl}- Revenind la ruptura care se produce la jucători înaintea majoratului, antrenorul Ilie Carp înaintase în ziarul nostru o propunere federaţiei în care aceasta ar fi trebuit să oblige cluburile să folosească pe teren un număr anumit de jucători sub 18 ani. Ar fi o soluţie?{nl}- Putem asculta şi respecta fiecare opinie, dar nu suntem obligaţi să fim de acord cu aceasta. Ar fi o impunere artificială care n-ar da rezultate. O problemă ar fi să găseşti aceşti jucători pentru că la 17 ani nu sunt pregătiţi pentru nivelul corespunzător. Ar suferi calitatea jocului prestat de echipa respectivă.{nl}- La final, trecem la întrebări mai personale: ai întâlnit vreodată situaţii în care, concomitent ai vrut să râzi şi să plângi?{nl}- Da, în timpul războiului de pe Nistru, pe când evoluam la Bender. Ne ascundeam prin subsoluri de gloanţe şi, dacă am fi privit de afară, situaţia părea destul de comică. Totodată, erau puse în pericol vieţile noastre şi dacă soarta voia altceva, nici n-am fi stat de vorbă.{nl}- În care postură te-ai simţit mai bine: de jucător, antrenor sau impresar?{nl}- Cu siguranţă, în cea de jucător. Au fost clipe minunate, mai ales când am jucat meciuri la cel mai înalt nivel. Meseria de antrenor sau de impresar este mai puţin romantică, impune mai multă responsabilitate şi chiar tensiune