Clubul Petrolul din România este acum în fruntea playoff-ului Ligii 2 și are toate șansele să ajungă în Liga 1 la finalul sezonului.
Într-un interviu, mijlocașul moldovean Eugen Cebotaru, care este unul dintre jucătorii cheie ai Petrolului, a relatat ce continuă să-l motiveze la vârsta de 36 de ani și ce obiective își propune.
- La prima conferință pe care am avut-o când am ajuns aici, am avut aceeași întrebare, de ce am ales Petrolul. A fost o venire așa, cu sufletul, o presimțire. Un simț aparte, pe care mi-e greu să-l descriu. N-am avut mult timp la dispoziție să mă gândesc. În dimineața aia în care am venit la Ploiești, eu în 15 minute am semnat contractul și am plecat acasă. Numai cu acest gând am plecat acasă, că trebuie să promovăm. O flacără nouă mi s-a aprins, o dorință nouă, un scop nou, care mă ține în viață.
Pe orice fotbalist, asta îl ține în viață. Scopul, visul. La mine, a apărut atunci un vis nou, pe care eu vreau să-l ating cu orice preț.
Nu pot să spun eu, să dau notă la ce joacă Petrolul acum, comparativ cu ce era înainte. Pot spune însă că, anul acesta, în vestiar, s-a strâns o echipă care este, într-adevăr, prin trăirile ei, cu gândul zi de zi de a promova. Asta este cel mai important, în realizarea unui obiectiv.
Mi-e greu să mă pronunț ce a fost înainte, știu numai din auzite, dar eu cred că a lipsit disciplina aceea adevărată de a aduce rezultate, de a trăi zi de zi cu gândul ăsta. Cred că aici a fost cheia, aici s-a produs ruptura față de ceea ce s-a întâmplat în trecut.
Nu am alt obiectiv personal în afara promovării. Nu am fost un jucător individualist, eu am pimit satisfacții de la victorii, de la bucuria suporterilor, de la bucuria aceea din vestiar, de la atmosferă. Lucrurile acestea mă fac fericit. Evident că vreau să continui aici, dar numai în cazul în care promovăm. La mine, contractul așa și este semnat. În caz de promovare, se prelungește cu încă un an. Dacă promovăm, acesta este următorul vis al meu. Să joc cu Petrolul în Liga 1.
Îmi place Ploieștiul, stau într-o zonă centrală dar liniștită, nu departe de stadionul Ilie Oană. Mă simt chiar foarte, foarte bine aici. Mă repet, când mă trezesc dimineață, am o dorință, vin la stdion cu dispoziție bună, am acea adrenalină, satisfacția de a ieși din casă cu bucurie.
Familia este la Chișinău, trecem așa prin momente mai dificile acum, cu situația care este la graniță, dar și copiii sunt la școală, este mai complicat. Ținem însă legătura prin internet foarte strâns, prin video, cu familia. Copiii sunt cei mai mari suporteri ai mei. Am doi copii, o fetiță și un băiat, de 8 și 11 ani, sunt mari acum. Ei sunt suporterii mei care mă împing de la spate și mă motivează.
Băiatul nu este fotbalist, nu am vrut niciodată să le impun copiilor ce să facă cu privire la viitorul lor. Sunt așa, mai mult pe învățătură, băiatul face și sport, dar de plăcere,- a mărturisit mijlocașul echipei ploieștene.
Vreo 43?
Bravo lui ca inca poate juca la asa nivel!