11.02.2025 Ce spune acum Adrian Mihalcea, după ce amenințase că își dă demisia dacă Gele ajunge la FCSB
11.02.2025 Petrolul Ploiești a anunțat transferul unui nou jucător, campion în Austria cu Salzburg
11.02.2025 Basarab Panduru a identificat noul atacant al naționalei României: „E peste Alibec”
11.02.2025 CFR Cluj a anunțat ultima despărțire imediat după miezul nopții
11.02.2025 Juventus - PSV, duel tare în play-off-ul Champions League » Cele mai tari cote + statistici
11.02.2025 Managerul lui Ianis Hagi are zilele numărate » Două nume imense printre posibilii înlocuitori
11.02.2025 Inter și-a luat revanșa cu scandal! Inzaghi recunoaște: „Fiorentina are tot dreptul să aibă nervi”
11.02.2025 Spurs, șchiopii Angliei! » Număr incredibil de absențe la ehipa lui Radu Drăgușin în acest sezon
11.02.2025 Decizie bizară: cu cine a semnat Alessandro Nesta, la două luni de când a fost demis din Serie A
Mijlocașul moldovean Radu Gînsari va părăsi clubul grec Xanthi. Anunțul a fost făcut de site-ul oficial al grupării elene.
Vă reamintim că Xanthi a încheiat sezonul pe locul trei în al doilea eșalon valoric din Grecia.
Mijlocașul în vârstă de 30 de ani s-a alăturat grecilor vara trecută de la Milsami, evoluînd sezonul integral în Superliga 2.
În acest răstimp, Gînsari a bifat 24 de meciuri în campionat și Cupa Greciei, a marcat trei goluri și a psat decisiv de trei ori.
30 4/10/22 A AO Xanthi Panserraikos Panserraikos 0:0 Not in squad
31 4/13/22 H AO Xanthi Iraklis Thessaloniki Iraklis 3:3 Not in squad
32 4/17/22 A AO Xanthi Veria NPS Veria NPS 0:0 on the bench
33 4/27/22 H AO Xanthi Apollon Pontou Apollon Pontou 2:1 on the bench
34 5/1/22 A AO Xanthi Anagennisi Karditsas Anag. Karditsas 4:0 Not in squad