26.11.2024 Stupoare: vine Burcă! » Șefii clubului s-au răzgândit, la două zile după ce numiseră un alt antrenor
26.11.2024 Veste excelentă pentru FCSB » 3 fotbaliști accidentați vor reveni mai repede
26.11.2024 Daniel Niculae și „Bocciu”, trimiși în judecată în „Dosarul Pyro”: „Răul a fost deja făcut”
26.11.2024 Antrenorul și întreg staff-ul și-au dat demisia de la clubul din Liga 2! „Au reziliat contractele”
27.11.2024 L-a fentat pe arbitrul român de rezervă. „Ce obrăznicie să încalci regulamentul!”
27.11.2024 Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat
26.11.2024 Champions League: primele 4 echipe calificate din grupă, după o seară cu 40 de goluri
26.11.2024 Istvan Kovacs, criticat în presa internațională pentru decizia luată în Bayern - PSG: „Prea mult”
26.11.2024 Decizia Curții Europene de Justiție dinamitează sistemul de transferuri în fotbal!
26.11.2024 Umilință istorică în Liga Campionilor pentru echipa care a eliminat-o pe FCSB
Portarul echipei Sfîntul Gheorghe Nicolae Cebotari, în aceste zile, alături de prima reprezentativă a Moldovei, petrece un cantonament la baza de antrenamente a selecționatelor FMF de la Vadul lui Vodă.
- Salut! Cum te simți, din nou, pe teren după aproape două luni de pauză totală?
- Salut! Nu pot să spun că a fost o pauză totală, odată ce staff-ul tehnic de la Sfîntul Gheorghe Suruceni ne-a oferit nouă, jucătorilor un program de antrenament foarte bun, unul pe care l-am executat acasă, în fiecare zi, chiar de la începutul acestei carantine. Totuși, pregătirea pe terenul de fotbal, cu mingea la picior, este mult mai plăcută, un lucru pe care-l poate confirma fiecare fotbalist. Dar una peste alta, mă simt bine.
- Spune-ne te rog în ce constă acest cantonament care se desfășoară conform unor reguli strice?
- Din primele informații, acest cantonament are la bază două scopuri bine gîndite: de a permite jucătorilor să înceapă antrenamentele pe terenul de fotbal, respectiv să revină cît mai repede la forma lor fizică/tehnică optimă și de-a arăta autorităților, prin exemplul primei noastre reprezentative, că asemenea antrenamente pot fi efectuate și de cluburile din Divizia Națională.
- Totuși, este vreo diferență între antrenamentele normale și cele desfășurate acum?
- Poate și există careva diferențe, dar nu sunt foarte vizibile. După primele două zile petrecute în acest cantonament pot să spun că cea mai mare diferență este legată de faptul că nu ne putem antrena toți împreună, ci doar în grupuri de maxim cîte șapte persoane. O altă diferență este faptul că nu putem juca, de exemplu, meciuri de fotbal opt contra opt. În rest, totul decurge într-un mod cît se poate de normal.
- Așadar, asupra căror aspecte se pune cel mai mult accentul?
- În cadrul acestui cantonament condus de către domnul selecționer, Engin Firat se acordă o atenție sporită atît antrenamentelor fizice, cît și antrenamentelor tactice. Lucrăm mult în sala de forță, precum și cu mingea.
- Pe scurt, ce înseamnă această convocare pentru tine?
- Pentru mine fiecare convocare la echipele naționale ale Moldovei, fie că vorbim de echipele de juniori, fie că vorbim de prima reprezentativă, a însemnat o veste superbă.
Pe scurt, este o onoare să fac parte din echipa națională a țării. Totodată, și concurența de aici este la cel mai înalt nivel, respectiv mereu este foarte interesant să te antrenezi alături de cei mai buni jucători.
- Așadar, crezi că asemenea naționalei și restul echipelor din Divizia Națională ar putea să practice asemenea antrenamente?
- Așa cum am menționat și mai sus, sper, că datorită acestui cantonament al echipei naționale, atît Federația Moldovenească de Fotbal, cît și autoritățile competente vor permite cît mai curînd posibil cluburilor din primul nostru eșalon să revină pe teren, la început măcar și în grupuri de cîte șapte persoane. Ulterior, ca și în alte state, se vor lua alte măsuri. Acum e cert, orice pas făcut în acest sens va fi o mișcare foarte importantă în tot procesul care ține de startul noii ediții a Diviziei Naționale.
- Ce spun restul fotbaliștilor convocați, cît de mult a fost afectat fotbalul din cauza coronavirusului?
- Cum e și normal, jucatorii s-au indispus, în principal, din cauza amînării campionatului. Iar motivul este unul pe cît se poate de clar, toate echipele s-au pregătit intensiv, timp de aproape două luni pentru startul Diviziei Naționale, dar în rezultatul pandemiei de COVID-19 totul a fost dat peste cap pentru o perioadă nedeterminată. Prin urmare, trebuie să începem totul din nou, un lucru nu foarte plăcut. Totuși, nu cedăm și privim doar înainte.
- La sfîrșit, ce mesaj ai pentru fanii Sfîntului Gheorghe?
- Fanilor le doresc în primul rînd sănătate. Sper că, în cazul în care inițial meciurile se vor disputa cu porțile închise, suporterii ne vor susține, vizionînd partidele online. Totuși, deasupra stadionului din Suruceni este un "Sector" foarte bun, iar fanii pot fi alături de noi la orice meci și indiferent de timpul de afară.