Este unul dintre cei mai fideli suporteri ai naționalei Moldovei. Nu ratează practic nici un meci al tricolorilor, de acasă sau din deplasare. Vorbim despre Sergey Tonkih sau moș Serghei, așa cum este supranumit în rîndul fanilor moldoveni.

Deși este cetățean rus, el este alături de internaționalii noștri, deseori surprinzîndu-i cu vizite neașteptate la cluburile lor. Află povestea suporterului călător care susține cu înverșunare toată mișcarea fotbalistică din țara noastră.

- Fotbalul a prins rădăcini în sufletul meu încă din copilărie. Prin anii 60 ai secolului trecut, cu greu se găsea o minge pentru întreg cartierul. Atît de pasionat eram, încît temele pentru acasă le făceam în pauzele dintre lecții sau mă inspiram de la colegi. Terenul de fotbal era punctul de atracție pentru majoritatea copiilor. Nemaivorbind de turneul unional "Mingea de piele", un vis pentru puștii din acele vremuri.

Obișnuiam cu tatăl meu să ascultăm la postul de radio toate reportajele fotbalistice, chiar din orașe îndepărtate... Shanghai, Marseille, Lisabona sau Edinburgh. Datorită fotbalului, geografia a devenit unul dintre obiectele mele de studii preferate. După absolvirea școlii am urmat sfatul fratelui mai mare și am devenit student la Colegiul maritim din Vladivostok. La unul dintre turneele de fotbal, am fost trimis să apăr poarta echipei mele cu doar cîteva minute pînă la primul meci. Spre seară, eram purtat în brațe de colegi pentru prestația mea. Fotbalul a fost o parte din viața mea și în timpul armatei în flota maritimă, acolo unde am fost printre cei care au pus umărul la promovarea fotbalului și a echipei locale, Dinamo Petropavlovsk-Kamceatskii.



- Cu ce v-a cucerit țara noastră? Cînd ați început să susțineți fotbalul moldovenesc?

- În timpul armatei erau înrolați tineri din diferite regiuni și țări ale URSS. Printre aceștia, erau și băieți din Moldova, care m-au invitat să vizitez țara voastră. Crede-ți-mă, pînă atunci nu văzusem alte locuri decît cele din regiunile îndepărtate din sud-estul Rusiei. Și iată la mijlocul anilor 80 am ajuns în Moldova, în ospeție la familia unui camarad din satul Sireți. O țară frumoasă, cu oameni buni și ospitalieri. Un an mai tîrziu, am vizitat Moldova deja cu întreaga familie. La începutul anilor 90, odată stabilit cu traiul la Moscova, ajungeam mai rar în tribunele stadioanelor pentru a urmări unele meciuri din campionat sau ale selecționatei Rusiei. Cu timpul, mi s-a ivit ocazia să-i văd în acțiune pe jucătorii moldoveni din campionatul Rusiei, Alexandru Curteian, Sergiu Dadu, Stanislav Ivanov, Serghei Rogaciov, Serghei Covalciuc, Radu Rebeja, Igor Picușciac, Adrian Cașcaval, Igor Armaș, Ilie Cebanu, Alexandru Gațcan, Alexandru Epureanu sau Eugeniu Cebotaru. Acești fotbaliști s-au manifestat nu doar prin abilitățile tehnice, dar și prin spiritul de luptători. Indiferent de soarta meciului, ei întotdeauna au luptat pentru onoarea clubului, pentru suporteri. Nu întîmplător, acești jucători au scris o pagină aparte în istoria fotbalului, fiind foarte apreciați de către fani.



- În ultimii ani vă vedem permanent la meciurile naționalei noastre. De asemenea, sunteți alături de internaționalii moldoveni la cluburile lor din străinătate. Sunteți un călător experimentat. Cum reușiți să vă organizați timpul pentru aceste călătorii?

- Cînd cunoști personal fiecare jucător, apare și dorința de a-l susține atît la meciurile naționalei Moldovei, cît și la cele ale cluburilor pentru care evoluează. Mă refer la Radu Gînsari, Artur Ionița, Alexandru Gațcan, Dan Spătaru, Cătălin Carp, Eugeniu Cociuc, Alexandru Dedov, Ion Nicolaescu, Alexandru Epureanu, Igor Armaș, Ilie Cebanu, Eugeniu Cebotaru, Alexei Koșelev, Vitalie Damașcan, Oleg Reabciuk, Adrian Cașcaval și alții. La invitația lui Andrei Cojocari și altor băieți am avut o călătorie de neuitat la meciul Milsami - Sheriff, în care am susținut formația din Orhei pentru a menține deschisă lupta pentru titlu în Divizia Națională. Tot atunci, am avut fericita ocazie să-i cunosc mai aproape pe legendarii Pavel Cebanu, Igor Dobrovolski, Alexandru Spiridon sau Serghei Cleșcenco.

O sărbătoare pentru mine a fost și anul 2017, cînd în grupele Ligii Europa adversara lui Lokomotiv Moscova a fost Sheriff Tiraspol. Din păcate am fost prezent doar la meciul din Rusia. Împreună cu un nepot al prietenilor mei am întîlnit campioana Moldovei la hotel, iar întreaga echipă, deși era după un drum obositor, nu a refuzat să ne ofere autografe și poze. Copilul s-a ales chiar cu un fular personalizat, cadou care l-a impresionat mult. După meci am decis – voi susține echipa și în duelul decisiv de la Copenhaga.

- Toate aceste deplasări afectează bugetul dvs. Cîte țări ați vizitat până acum?

- La vîrsta mea, apare dorința de a realiza ceea ce nu mi-a reușit mai devreme, din diferite motive. Acum, cînd copiii și nepoții mei își văd de viața lor, îmi permit să călătoresc și am toată susținerea familiei. Evident, sunt niște cheltuieli, dar deseori încerc să mai economisesc zburînd cu escale și petrecînd uneori ore în șir prin aeroporturi. Analizez din timp calendarele competiționale și îmi planific minuțios fiecare călătorie, deși unele sunt spontane, trebuie să recunosc. Multe planuri am avut și pentru 2020...

- Pandemia a afectat negativ tot fotbalul mondial. Cu ce vă ocupați în această perioadă?

- Pandemia a schimbat multe lucruri în viață. Chiar și în cazul meu, să stai numai în izolare este foarte dificil, dar totuși o necesitate în lupta cu acest coronavirus. Chiar și acasă viața continuă și găsim ocupații interesante, lucrul la distanță, comunicarea cu prietenii, cititul cărților sau vizionarea în reluare a meciurilor de fotbal. Mai nou, la sfatul jucătorului Danu Spătaru am început să lucrez asupra cărții "Amintirile unui suporter". E bine că avem totuși fotbal pe stadioanele din Armenia, Belarus sau Germania și îi putem susține pe Ion Nicolaescu, Danu Spătaru, Victor Mudrac sau Igor Picușciac. Sunt bucuros că și-a reluat antrenamentele și naționala Moldovei și sper că meciul amical Moldova – Rusia va avea loc totuși cîndva în prezența noastră, a suporterilor.

- Apropo, de acest meci. Cu siguranță ați avut în plan să ajungeți din nou la Chișinău...

- Meciul cu Rusia era așteptat de multă lume. Biletul de avion a fost procurat imediat cum am aflat data și locul disputării. Ar fi trebuit să fie ca o continuare a duelului cu Franța, pe care am avut ocazia să-l văd doar la televizor, deși eram cu gîndul pe Stade de France. Iată după așa partide, la fel cum a fost cu Rusia în 2014, devii un susținător înflăcărat al echipei, trăiești cu ea fiecare clipă pe terenul de fotbal.

- Susțineți echipa națională și la bine și la greu...

- Nu cred și nu voi crede niciodată că jucătorii nu se dăruiesc pe terenul de fotbal. Nu-mi pot imagina un fotbalist, care după un meci pierdut, se apropie de tribune pentru a mulțumi suporterii, dar ei întorc spatele. Vorba ceea, suporterii sunt al 12-lea jucător al echipei!

- Ce amintiri frumoase vă mai leagă de naționala noastră?

- Fiecare moment legat de fotbal, suporteri, jucători lasă numai amintiri plăcute. Tricoul selecționatei personalizat cu autografele jucătorilor și înmînat chiar de către ei sau cuvintele de mulțumire din partea fanilor moldoveni și scandările de încurajare la un meci al naționalei pe stadionul Zimbru. Cu greu m-am abținut să nu plîng! Este totuși o responsabilitate civică să fii alături de jucători și echipă! Mulțumesc, Moldova!